4 feb. 2011

Scrisoarea copilului către parinții săi

Mânuțele mele sunt încă mici, de aceea nu te aștepta la perfecțiune când fac patul, când pictez sau când arunc mingea. Treaba pe care am făcut-o eu, te rog să nu o faci încă o dată. Voi simți că nu am făcut față așteptărilor tale. Încearcă sa iei partea bună din tot ceea ce fac; bucură-te că m-am chinuit să mă leg singur la pantofiori, chiar dacă n-a ieșit decât un nod.
Piciorușele mele sunt încă mici, te rog frumos nu face pași mari, ca să pot ține și eu pasul cu tine. Nu uita că sunt la început de drum. Ai răbdare cu mine. Voi învăța totul, dar treptat-treptat. Nu mă grăbi, nu mă condamna și nu te necăji cu mine! Lumea aceasta are atâtea mistere pentru mine, iar tu trebuie să-mi fii învățător pe drumul vieții.
Ochii mei sunt încă mici, nu au văzut lumea așa cum ai văzut-o tu. Te rog, lasă-mă să aflu totul, fără să mă pedepsești pentru curiozitatea mea. Și nu mă limita inutil!
Nu te enerva când întreb prea mult, prea des și câteodată același lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu și nici nu am pe altcineva în afară de tine să întreb. Fă-ți, te rog, timp și pentru mine, explicându-mi ce știi despre lumea aceasta frumoasă și fă aceasta bucuros și plin de dragoste.
Nu te teme să-mi fixezi limite și reguli. Sigur le voi respecta dacă ești consecvent în aplicarea lor. Însă dacă astăzi spui una și mâine alta, sigur voi deveni confuz și nu voi mai ști ce este interzis și ce nu.
Nu mă compara mereu cu frații mei, cu colegii mei sau cu oricine altcineva. Sunt unic și niciodată nu voi fi la fel ca alții. Sigur am și eu ceva special, fă-ți doar puțin timp și vei vedea și părțile mele bune. Eu nu voi fi pentru multă vreme copil, lasă-mă să-mi trăiesc copilăria și să mă bucur de ea. Nu îmi încărca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru vârsta mea. Acum lasă-mă doar să mă joc!
Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt încă foarte gingașe. Nu mă face mai mic decât sunt! Fii înțelegător la greșelile mele și la stângăciile pe care le fac mereu. Dacă mă critici constant voi deveni stingher și lipsit de încredere în forțele proprii. Gândește-te: poți să-mi critici faptele, fără să mă critici ca persoană!
Respectă-mi drepturile de copil și demnitatea. Nu mă umili și nici nu folosi violența verbală sau fizică cu mine. Din asta voi învăța numai să mă ascund de tine, să mint și să-mi fie frică. La un comportament pozitiv întotdeauna voi răspunde pozitiv, deci încearcă să fii blând, iubitor și înțelegător.
Păstrează-mi sufletul curat! Nu mă lăsa să văd și să învăț lucruri rele. Tu ești modelul meu. Nu mă minți, căci o să cred că minciuna este singura cale în viață; nu folosi forța, căci o să cred că forța este ceva normal în relațiile cu ceilalți; nu mă critica, căci astfel voi învăța să judec; nu mă respinge, căci voi crede că nu mă dorești și aș putea începe să te urăsc pentru asta. Ajută-mă să învăț valorile morale: credința, adevărul, cinstea, încrederea, bunătatea, iubirea.
Tu știi că eu vin de la Dumnezeu și tot ce vine de la El nu are cum să fie “bun de nimic”. Nu mă face să mă simt vinovat pentru ceea ce sunt și pentru că nu sunt așa cum ai visat. Eu sunt copilul tău și tu ești părintele meu. Așa ne-a dat Bunul Dumnezeu unul altuia.
Acceptă-mă și iubește-mă așa cum sunt!

Un comentariu:

  1. ...sunt uimita si am sufletul plin de duiosie, nu stiu daca aceasta mica scrisoare va apartine, iar daca da, felicitari caci este o adevarata comoara pentru mintea si sufletul unei mame. Inca nu stiu multe dspre voi, recunosc, abia azi v-am descoperit. Eu i-am scris baietelului meu inca de pt timpul cand inca nici nu se nascuse, dar nu m-am asteptat sa gasesc tocmai acum o scrisoare pe care poate si Matei o scrie intr-un mod invizibil, dat atat de perceptibil - iubindu-ma! Postul vostru este intr-adevar minunat; le voi arata si fetelor de pe blogul nostru micuta scrisoare. le da inmuia sufletele! numai bine va doresc!

    RăspundețiȘtergere