Povestea bunicului meu - de Leon Magdan

"Copil fiind, imi petreceam verile la tara, la bunici. Iar casa bunicilor, batraneasca si mica, era pentru mine cea mai primitoare si incapatoare casa din lume, caci aici se gaseau laolalta toate bucuriile copilariei: linistea si intelegerea dintre bunici, curatenia si ordinea din casa lor unde nici macar timpul nu se grabea, jucariile cele mai fantastice incropite din cateva nimicuri, mirosul imbietor al bucatelor gatite de bunica, mii si mii de mici bucurii care impreuna formeaza cea mai mare si mai intensa bucurie- copilaria. De fiecare data cand ploua, ne strangeam nepoteii in jurul bunicului si il rugam sa ne spuna o poveste, ori sa ne istoriseasca o intamplare de pe front...
Insa cel mai frumos lucru pe care bunicul ni l-a povestit a fost intr-o dupa-amiaza cand...
-Bunicule, ne mai spui o poveste? Te rugam frumos, haide!
-Daca ma rugati, fie. Va las pe voi sa alegeti: va spun Povestea printului neinvins, sau Legenda codrilor fara sfarsit, ori, daca vreti, va povestesc ce mi s-a intamplat cand m-a chemat Dumnezeu sa ma intalnesc cu El!
-Cum, bunicule, te-a chemat Dumnezeu? Cand? Si ce s-a intamplat? Hai, spune-ne, te rugam!
-Ei, mai usor, nazdravanilor, ca va spun tot, dar s-o luam cu binisorul si de la-nceput. Odata, cand eram mai tanar, am visat intr-o noapte ca stateam singur in fata casei si deodata o voce puternica m-a strigat. Ma uit in josul ulitei, nimeni, ma uit in susul ei, nici tipenie. Glasul acela puternic m-a strigat iar, si abia atunci am inteles ca vocea venea de sus, din cer. Era glasul lui Dumnezeu. Mi-a spus sa ma pregatesc pentru a doua zi si sa vin sa ma intalnesc cu El, caci ma asteapta.
-Unde, bunicule?
-Nu a mai apucat sa-mi spuna, ca de atata emotie si nerabdare m-am trezit din somn si visul s-a spulberat. Dar simteam ca nu e un vis oarecare, ci unul important pe care trebuia sa-l urmez. Asa ca dimineata m-am pregatit cum se cuvine pentru o asemenea intalnire: m-am spalat, mi-am facut rugaciunea si mi-am pus hainele cele mai bune. Dar cand am ajuns la poarta, incotro s-o iau? Oare unde ma astepta Dumnezeu? mi-am zis si am grabit pasii intr-acolo. Nu era nici duminica, nici vreo sarbatoare mai importanta, asa ca Biserica era zavorata. M-am asezat cuminte pe o bancuta din fata sfantului lacas si am asteptat cu rabdare. mi-am spus. Asa ca m-am hotarat sa astept cat va fi nevoie. Si cum stateam asa si ma gandeam la cat de norocos sunt sa fiu chemat chiar de Dumnezeu, aud deodata in spatele meu un planset de copil. Ma intorc si, ce sa vezi!, un baiat de prin sat, inalt de-o schioapa, dar neastamparat ca frunza plopului, venea pe drum cu un genunchi zdrelit si oracaia cat il tinea gura de ziceai ca-i sfarsitul lumii.
-Ce-ai patit, mai prichindocea?
-Aoleu, nene, incepu el printre lacrimi si suspine, am alergat la vale si nu stiu cum, da` m-am impiedicat si uite ce rana am la picior si aoleu, ce ma mai doare...!
- Stai, mai viteazule, ca nu mori tu dintr-atata!
Si l-am luat cu vorba buna, am scos apa de la fantana din curtea Bisericii, i-am spalat rana si i-am legat bine piciorul cu batista alba si curata pe care o aveam la mine. Prichindelul s-a inveselit, mi-a multumit, si a zbughit-o apoi la joaca de-i sfaraiau calcaiele. M-am intors pe bancuta si m-am asezat linistit, sa-L astept pe Dumnezeu, caci onoare mai mare ca asta nici ca se poate. Cum stateam eu asa, iaca trece pe drum parintele si, vazandu-ma in curtea Bisericii, imi striga:
-Tii, ce bine s-a nimerit sa vii tocmai azi, ca tare nevoie mai aveam de ajutorul dumitale.
-Cu placere, parinte, dar la ce?
-Pai, uite care e necazul: usa mare a Bisericii s-a subrezit si abia o mai pot deschide cand vin oamenii la slujba, mi-e si frica sa nu vina odata gramada peste lume. De mult voiam eu sa o repar si tare bine mi-ar prinde ajutorul dumitale, caci te stiu om harnic si priceput.
-Si uite-asa, din vorba-n vorba, ne apucaram de treaba. Mai cu priceperea noastra, mai cu mila Domnului, am vazut treaba sfarsita cu bine. Ti-era mai mare dragul sa deschizi acum usa mare a Bisericii si sa-i treci pragul. Asa ca am inceput sa facem si curat in biserica, sa fie totul primenit si primitor. Am batut bine covoarele, am facut curat in sfantul altar si, in cateva ceasul, ti-era mai mare dragul sa treci pragul sfintei noastre Biserici. Parintele mi-a multumit, a inchis sfantul lacas si a plecat.
Trecuse deja de miezul zilei si dupa atata vreme si mai ales, dupa atata munca, ma cam razbise foamea. Am dat o fuga pana acasa si mi-am luat in graba cate ceva de-ale gurii: o paine proaspata, o bucata de branza buna si cateva mere si m-am grabit sa ma intorc in curtea Bisericii, caci Dumnezeu putea aparea oricand.
M-am asezat pe bancuta sa mananc, dar chiar atunci am zarit pe drum un calator ostenit. L-am intrebat de vrea sa isi traga sufletul o clipa langa mine si l-am invitat la masa. Omul mi-a multumit din suflet, caci caldura zilei si praful drumului il istovisera. A mancat cu placere si la plecare mi-a multumit frumos.
Iar stateam singur pe bancuta de lemn si asteptam. Incepea sa se insereze si, marturisesc, m-am cam speriat, caci nu intelegeam de ce intarzie atata Bunul Dumnezeu, caci El ma chemase la intalnire. Mi-ar fi fost drag sa ma vada Domnul asa cum venisem eu dimineata, vesel si cu hainele curate. Acum eram obosit si hainele mele se facusera totuna dupa curatenia din Biserica. Nici macar batista n-o mai aveam sa-mi sterg sudoarea de pe frunte...
Se intunecase de-a binelea cand, cu parere de rau, m-am hotarat sa ma intorc acasa, unde m-am culcat. Eram atat de trist...Dar, dragii mei, ce credeti ca s-a intamplat: am avut iarasi acelasi vis, in care Bunul Dumnezeu imi spunea ca ma mai asteapta si altadata sa ma intalnesc cu El.

Dar ce credeti ca mi-a raspuns Dumnezeu:
Uite-asa s-a intamplat, dragii mei, si incepand de atunci, am cautat sa ma intalnesc mereu cu Dumnezeu, in tot ce faceam, in orice lucru important sau marunt, facandu-le pe toate cu mult drag si intelegere, cu rabdare si bunatate. La orice pas in viata poti face ceva bine sau ceva rau, dar daca alegi calea cea buna in viata, Dumnezeu este cu tine. Asa ca aveti grija, caci Dumnezeu va asteapta in fiecare zi la intalnirea cu El. Chiar si copiii ca voi, cat ar fi de mici, pot face mult bine: sa nu minta, sa ii ajute pe perinti cum pot, sa nu se certe, sa invete bine si sa se roage, iar sufletul lor se va umple de bucurie si dragoste. Eu unul asa am trait toata viata mea, cautand sa ma intalnesc in fiecare zi cu Dumnezeu, si asa sa faceti si voi, dragii bunicului!>>
Au trecut multi ani de atunci dar povestea bunicului o pastrez si acum in mintea mea, iar cand cineva imi cere ajutorul, incerc sa fiu si eu asemenea bunicului meu, sa fac totul cu bucurie si rabdare, caci nu se stie niciodata cand si unde ma intalnesc si eu cu Bunul Dumnezeu.”
(Leon Magdan)

http://sareaortodoxiei.ning.com/forum/topics/in-casa-bunicilor