Viața Sfântului Ignatie al Antiohiei

Sfântul Ignatie Teoforul (Purtătorul de Dumnezeu) este considerat ca fiind "unul din caracterele cele mai originale ale Bisericii primare". Toate informatiile despre el provin din cele "sapte scrisori" autentice ale sale (certificate de Irineu, Origen, Eusebiu si Ieronim). Ne este descris pe larg, in trasaturi de foc, ceea ce a facut ca numele sau de Ignatie sa fie derivat din cuvantul latin "ignis" (foc). In toate formulele de adresare din introducerile celor sapte scrisori, el se numeste "Teoforul". Sfantul Ignatie a fost al treilea episcop al Antiohiei (daca Petru a fost primul) sau al doilea (daca Evodiu a fost primul). Martiriul Sfantului Ignatie este un lucru cert, el fiind condamnat sa fie sfasiat de fiare si, de la Antiohia la Roma, a mers sub escorta a 10 soldati - numiti de el "leoparzi" (Romani, V, 1). Spre Roma, a mers parte pe mare, parte pe uscat (prin Asia Mica si prin Europa).

Cu ocazia acestui drum si-a redactat si scrisorile sale. S-a oprit la Smirna, unde a fost oaspetele Sfantului Policarp si unde a primit delegatiile si episcopii Bisericilor din Efes, Magnesia (pe Meandur si Tralli) carora, la despartire, le-a dat o scrisoare de multumire si de sfaturi adresate comunitatilor lor. Tot de aici, el scrie si crestinilor din Roma, pentru a-i ruga sa nu intervina la autoritati spre a-1 salva de la moarte. La Troada afla vestea fericita a incetarii persecutiei in Biserica Antiohiei; tot de aici trimitand scrisori crestinilor din Filadelfia, celor din Smirna si lui Policarp insusi. A traversat apoi Macedonia (pe via Ignatia), pana la Dyrrachium (Durazzo), trecand pnn Filipi si Tesalonic. Filipenii l-au primit cu multa dragoste, scriind antiohienilor prin Sfantul Policarp si rugandu-l pe acesta sa le trimita scrisorile Sfantului Ignatie, pe care le avea. Aceasta cerere a provocat scrisoarea Sfantului Policarp catre filipeni.

Dupa relatarea antiohiana, Sfantul Ignatie a suferit moartea prin fiare (animale) in amfiteatru, catre sfarsitul spectacolelor date de Traian in cinstea victoriei acestuia impotriva dacilor (apectacolele tinand un an - 107). Din trupul sau n-au ramas decat oasele cele mai tari, pe care crestinii, ridicandu-le, le-au dus in Antiohia, unde ele au primit inca de la inceput un adevarat cult.

Biserica ortodoxa praznuieste pe Sfantul Ignatie la 20 decembrie, iar cea catolica la 1 februarie.

Opera

Sfantului Ignatie i s-au atribuit mai multe opere decat a scris aceste in realitate.
Autentice sunt numai cele sapte scrisori adresate:
1. efesenilor
2. magnesienilor
3. trallienilor
4. romanilor
5. filadelfienilor
6. smirnenilor
7. Sfantului Policarp.

Autenticitatea acestor opere e garantata de scrisoarea Sfantului Policarp catre filipeni, de Eusebiu si de Ieronim.

http://www.crestinortodox.ro/

Mistica martiriului

Osandit sa fie sfasiat de fiare, Ignatie face o ucenicie aspra: pazitorii lui se poarta asemenea leoparzilor (Catre Romani V, 1)! Prada acestei suferinte continue, Ignatie nu mai nazuieste decat si mai fierbinte la consumarea martiriului. Scriindu-le romanilor, le interzice sa intervina in favoarea lui pentru a-l scapa de coltii fiarelor (Rom. IV). Unii termeni pot duce cu gandul la o desconsiderare a vietii prezente si la dispret pentru materie. Astfel, cativa comentatori s-au gandit la o infiltrare de idei gnostice: „Dorinta mea pamanteasca a fost rastignita si nu mai salasluieste in mine foc sa iubesc materia, ci se afla in mine o apa vie care murmura inlauntru-mi: «Vino catre Tatal!»" (Rom. VII, 2).

Aluziile evidente la invatatura Evangheliei a patra (vezi In 4, 10; 7, 38; 14) arata cu prisosinta ca Ignatie nu se situeaza pe taramul teoretic al unei doctrine despre duh si materie, ci pe planul eminamente personal al intalnirii cu Iisus Hristos. Problema lui Ignatie este de a deveni "paine curata a lui Hristos", de a fi cu adevarat ucenic al lui Hristos, alaturandu-se acestuia dincolo de moarte (Rom. IV, 2-3). Elementul cel mai remarcabil este legatura dintre autenticitatea celebrarii euharistice si realismul unirii cu Hristos. Se poate spune ca Ignatie a trait atat de intens taina painii si a potirului euharistice, incat vrea sa se alature lui Hristos participand la jertfa Sa. Leac al nemuririi (Catre Efeseni XX, 2), Euharistia nu dispretuieste existenta de aici, ci permite ca, in viata noastra de zi cu zi, sa ne alaturam prin Hristos, intr-o impreuna-praznuire, Unului Dumnezeu manifestat prin Fiul Sau Iisus Hristos (Magn. VIII, 2).

Nu este uluitor sa constatam ca unele dintre temele esentiale ale disputei din Antiohia se gasesc dezvoltate si actualizate la Ignatie? Este dovada ca lectia lui Pavel a dat roade. Gloria lui Ignatie consta in a fi asociat intr-o invatatura aflata sub semnul experientei sale traditiile venite de la Pavel si cele ale lui Ioan. Punand la socoteala si Evanghelia dupa Matei, care a cunoscut o atat de larga raspandire in Biserica veche, constatam astfel ca Antiohia a fost unul din creuzetele in care s-a faurit dogma de credinta universala.

Edouard Cothenet

Îndemn la rugăciune...

La îndemnul unei prietene dragi, am citit în această seară cu o atenție sporită unul dintre psalmii minunați ai lui David și, într-adevăr, am „descoperit” acolo multe făgăduințe ale Domnului, la care trebuie să luăm seama, dacă ne dorim mântuirea.
Mai rostisem și altă dată psalmul 36, însă parcă niciodată nu l-am înțeles îndeajuns, sau nu m-am străduit să iau aminte la cuvintele adevărate..
Este atât de frumos și mângâietor, iar închierea lui reia promisiunea vieții celei veșnice celor ce nădăjduiesc în Domnul:
„Iar mântuirea drepţilor de la Domnul, că apărătorul lor este în vreme de necaz.
Şi-i va ajuta pe ei Domnul şi-i va izbăvi pe ei şi-i va scoate pe ei din mâna păcătoşilor şi-i va mântui pe ei că au nădăjduit în El.”


„...prea des uităm ca noi avem un Dumnezeu care face minuni,un Dumnezeu care are toată puterea în cer si pe Pamant, un Dumnezeu care este Persoană- care ne aude si vorbește cu noi. Nu trebuie să ne temem decât să facem păcate, în rest totul se poate rezolva

asta vrea și Hristos de la noi, să ne zidim unii pe alții”


De aceea este bineplăcută înaintea Domnului vorbirea cu folos și comuniunea în același duh dintre frați.. cel al credinței și al nădejdii mântuitoare. Să ne ajute Domnul Dumnezeu și să binecuvinteze pe creștinii de pretutindeni potrivit făgăduințelor Sale!amin

Psalmul 36

1. Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea.
2. Căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece.
3. Nădăjduieşte în Domnul şi fă bunătate şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te cu bogăţia lui.
4. Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini ţie cererile inimii tale.
5. Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte în El şi El va împlini.
6. Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ca lumina de amiază.
7. Supune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea.
8. Părăseşte mânia şi lasă iuţimea; nu căuta să vicleneşti.
9. Că cei ce viclenesc de tot vor pieri; iar cei ce aşteaptă pe Domnul vor moşteni pământul.
10. Şi încă puţin şi nu va mai fi păcătosul şi vei căuta locul lui şi nu-l vei afla.
11. Iar cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii.
12. Pândi-va păcătosul pe cel drept şi va scrâşni asupra lui, cu dinţii săi.
13. Iar Domnul va râde de el, că mai înainte vede că va veni ziua lui.
14. Sabia au scos păcătoşii, întins-au arcul lor ca să doboare pe sărac şi pe sărman, ca să junghie pe cei drepţi la inimă.
15. Sabia lor să intre în inima lor şi arcurile lor să se frângă.
16. Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor.
17. Că braţele păcătoşilor se vor zdrobi, iar Domnul întăreşte pe cei drepţi.
18. Cunoaşte Domnul căile celor fără prihană şi moştenirea lor în veac va fi.
19. Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele de foamete se vor sătura.
20. Că păcătoşii vor pieri, iar vrăjmaşii Domnului, îndată ce s-au mărit şi s-au înălţat, s-au stins, ca fumul au pierit.
21. Împrumută păcătosul şi nu dă înapoi, iar dreptul se îndură şi dă.
22. Că cei ce-L binecuvântează pe El vor moşteni pământul, iar cei ce-L blesteamă pe El, de tot vor pieri.
23. De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea lui o va voi foarte.
24. Când va cădea, nu se va zdruncina, că Domnul întăreşte mâna lui.
25. Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine;
26. Toată ziua dreptul miluieşte şi împrumută şi seminţia lui binecuvântată va fi.
27. Fereşte-te de rău şi fă binele şi vei trăi în veacul veacului.
28. Că Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi pe cei cuvioşi ai Săi; în veac vor fi păziţi. Iar cei fără de lege vor fi izgoniţi şi seminţia necredincioşilor va fi stârpită.
29. Iar drepţii vor moşteni pământul şi vor locui în veacul veacului pe el.
30. Gura dreptului va deprinde înţelepciunea şi limba lui va grăi judecată.
31. Legea Dumnezeului său în inima lui şi nu se vor poticni paşii lui.
32. Pândeşte păcătosul pe cel drept şi caută să-l omoare pe el;
33. Iar Domnul nu-l va lăsa pe el, în mâinile lui, nici nu-l va osândi, când se va judeca cu el.
34. Aşteaptă pe Domnul şi păzeşte calea Lui! Şi te va învăţa pe tine ca să moşteneşti pământul; când vor pieri păcătoşii vei vedea.
35. Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului.
36. Şi am trecut şi iată nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui.
37. Păzeşte nerăutatea şi caută dreptatea, că urmaşi are omul făcător de pace.
38. Iar cei fără de lege vor pieri deodată şi urmaşii necredincioşilor vor fi stârpiţi.
39. Iar mântuirea drepţilor de la Domnul, că apărătorul lor este în vreme de necaz.
40. Şi-i va ajuta pe ei Domnul şi-i va izbăvi pe ei şi-i va scoate pe ei din mâna păcătoşilor şi-i va mântui pe ei că au nădăjduit în El.

Despre rugăciune și milostivirea lui Dumnezeu

Maxim, un sfânt grec din secolul 4, aude într-o zi citindu-se în biserică pasajul din Epistola Sfântului Pavel în care Apostolul recomandă să ne rugăm neîncetat. Tânărul e atât de mișcat încât se gândește că n-are nimic mai bun de făcut decât să urmeze acest sfat. Părăsind biserica, se duce în munții din apropiere și își impune să se roage fără încetare.
Ca orice tânăr grec din acea vreme, abia știa Tatăl nostru și alte câteva rugăciuni. Începe așadar să le recite fără oprire. Se simte, pentru moment, foarte fericit. Este cu Dumnezeu, e încântat, totul pare minunat până când, treptat, soarele dispare la orizont, frigul și noaptea nu întârzie a se lăsa și, odată cu noaptea, o mulțime de zgomote neliniștitoare: plesnituri de ramuri care se rup sub labele unor fiare cu ochi scânteietori, lupte între animalele sălbatece, cele mai puternice ucigându-le pe cele mai slabe. El se simte atunci cu adevărat singur, o biată făptură fără apărare, într-o lume unde domnește pericolul, moartea, cruzimea; înțelege că este pierdut dacă Dumnezeu nu-i vine în ajutor. Părăsind Tatăl nostru și Crezul, face precum Bartimeu, strigând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fie-ți milă de mine!”. Strigă astfel toată noaptea, căci fiarele și ochii scânteietori nu-i dau răgaz să doarmă...
La mulți ani după aceea, întâlnește un pustnic foarte bătrân care-l întreabă cum a învățat să se roage fără încetare. Maxim îi răspunde: „Cred că diavolul m-a învățat.” Îi explică apoi cum s-a obișnuit încetul cu încetul cu zgomotele și pericolele din zi și din noapte; cum ulterior s-au abătut asupra lui ispitele cărnii, ispitele duhului, ale sensibilității și, ceva mai târziu, atacuri și mai violente din partea demonilor. Nu trecea o singură clipă, ziua sau noaptea, în care să nu aibă nevoie să cheme pe Dumnezeu, strigând: „Fie-ți milă de mine, Doamne!” Apoi, într-o bună zi, după paisprezece ani de asemenea viețuire, Domnul i-a apărut. În clipa aceea, liniștea, pacea, seninătatea s-au sălășluit în el. Nu i-a mai rămas nicio teamă, nici de întuneric, nici de tufișuri, nici de diavoli: „Domnul ajunsese stăpân pe situație”. Înțelesesem în sfârșit, continuă Maxim, că atâta timp cât Domnul nu intervine, sunt în chip iremediabil neputincios. Astfel, chiar în clipe de seninătate, pace, bucurie, am continuat să spun: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fie-ți milă de mine!” Știa, de acum înainte, că nu există pacea inimii și a sufletului, potolirea cărnii în îndreptarea voinței, decât în milostivirea lui Dumnezeu.
Mitropolitul Antonie Bloom, „Școala Rugăciunii”

Din „Fragmente neodihnite” - revista Apostolia (nr.39) - iunie 2011, publicație a Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale - apare cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Iosif