Despre Sfânta Împărtășanie

Cuvânt al Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Despre Sfânta Împărtășanie

(fragment dintr-un cuvânt de învățătura rostit la Mănăstirea Radu-Vodă din București)

În Biserica primară se lua foarte în serios împărtășirea cât mai des cu Sfintele Taine. Dacă nu te împărtășeai ți se spunea: "Ieși afară!"

Ce bine ar fi să răspundem, să împlinim această poruncă mântuitoare: "Luați și mâncați! Beți dintru acesta toți spre iertarea păcatelor" dacă tot ne plângem atâta de păcate și ne credem atât de păcătoși și de legați de nu știu ce. Ce bine ar fi să ne dăm seama! Ce trebuie să facem? Să împlinim porunca. Vrem să rămânem în Rai? Împlinim porunca. Daca nu împlinim porunca, măcar să ne străduim, să ne smerim, măcar să nu fim nepăsători pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur spune că cel care e nepăsător este un indolent și un nerușinat. Pentru că dacă te duci la o nuntă și nu mănânci la masă, cum e? Dacă eu aș veni la nunta fiicei sau a fiului dvs., cum vi s-ar părea dacă eu aș zice: "Știți, mulțumesc foarte mult dar eu nu mănânc!" Și dacă vă spun că țin regim tot nu vă cade bine dacă nu gust nimic. Sau dacă dvs. doamnele, gospodinele mai ales, preotesele, v-ați pregătit acasă, v-ați chinuit cu pregătirile știind că vine episcopul și dacă eu nu gust nimic, cum vă cade? Dacă copilul dvs. nu gustă din prăjitura sau mâncarea pe care ați pregătit-o, nu vă cade bine.

Domnul Dumnezeu ne pune Însuși Trupul și Sângele Lui care este pomenire, că "de fiecare dată când veți mânca pâinea aceasta și veți bea paharul acesta, moartea Mea o veți vesti până ce voi veni". "Moartea Mea veți vesti, Învierea Mea veți mărturisi", spune Sf. Vasile cel Mare în Liturghia lui. "Faceți aceasta întru pomenirea mea". Asta se întâmplă, asta fac creștinii încă de la începutul veacurilor și noi am ajuns astăzi să venim la Liturghie și la biserică pur și simplu așa, în virtutea inerției de duminică dimineața. Și nici nu ne dăm seama că e cel mai mare eveniment de la care am putea sa tragem tot folosul. Și asta vrea Dumnezeu, să trageți fiecare folos maxim.

Dacă nu am fost conștienți până acum, măcar să ne smerim și să zicem: "Doamne, iartă-ne că nici nu ne-am dat seama că se pune problema așa și poate că, la rândul nostru, văzând pe alții că fac ceea ce Tu ne-ai pus să facem, adică se împărtășesc, i-am mai și judecat prea aspru și am mai tras și concluzii de genul: Ăsta se împărtășește cam des". De parcă soarele răsare des dacă răsare o dată pe zi. Dar dacă soarele răsare o dată și răsăritul acela este unic atunci și Dumnezeiasca Liturghie este unică, nu-i cea de duminica trecută și nici măcar cea de ieri. Și-atunci trebuie să ne dăm seama că noi avem o șansă cu totul și cu totul deosebită, nu să stăm la masă cu președintele sau cu primul ministru sau cu împăratul sau cu nu știu cine, ci să stăm la masă cu Însuși Dumnezeu care ne pune de-a dreapta Lui. De-asta dvs. veniți la împărtășit din stânga, că vă judecați nevrednici, dar Domnul vă trece de-a dreapta.

În condițiile acestea, iubiți frați, problema nu se pune de soroace care n-au existat și nu există în tradiția nici canonică, nici patristică, s-o știți de la mine. Măsura este cea care v-am dat-o. În fiecare duminică dacă nu ești serios și nu iei în serios porunca, ar trebui în mod normal să ieși. Măsura este cel mai rar la trei săptămâni. Cu celelalte soroace știți cum au făcut? Au lăsat tot mai jos ștacheta adică: "Iubiți frați, dacă nu puteți să săriți la 2 metri, săriți la 1,5 metri." Până la urmă măsura și ștacheta la care iei nota 10 la săritura în înălțime este de 5 cm. Toată lumea să ia nota 10! Și până la urmă nici nu mai sărim, de ce să mai sărim, că e ridicol! Dacă însă noi luăm în serios lucrurile, într-adevăr ne vom bucura. Aici nu mai e vorba de soroace, ci e vorba de faptul că eu ma situez serios și matur și mă judec pe mine. Cum? Să încercăm să înțelegem cum e cu vrednicia.

Care-i problema vredniciei? Ce l-a făcut pe Adam vrednic sau nevrednic? Faptul că a păcătuit sau faptul că nu și-a asumat greșeala? Credeți că dacă-i zicea lui Dumnezeu: "Iartă-mă Doamne!" oare ce făcea Dumnezeu cu el? Altceva decât să-l ierte, ce putea să facă? Pentru că Dumnezeu este Iertare, Dumnezeu nu are iertare cum avem noi, nu are răbdare, ci este Răbdare, Dumnezeu nu are iubire, El este Iubire. Și El nu ne cere nouă să avem răbdare, ci să ne împărtășim din Răbdarea Lui: "Doamne, dă-mi răbdare, dă-mi de la Tine, pentru că Tu ești Răbdare, dă-mi Dragoste, dă-mi Iertare". Dumnezeu nu așteaptă altceva decât să-și manifeste Dragostea ca o mamă care, atunci când copilul îi cere iertare, îl ia în brațe și îl sărută. Deci, problema este să învățăm să asumăm, nu să căutăm justificări, deoarece orice justificare, în mod indirect, Îl pune pe Dumnezeu la zid, Îl acuză pe Dumnezeu și ne îndreptățește pe noi. Să ne acuzăm pe noi și, indirect, Îl îndreptățim pe Dumnezeu. Îndreptățindu-L pe Dumnezeu, ce poate să zică Dumnezeu când Îi cerem iertare? Decât: "Să fii iertat!". Și această asumare face că nu suntem dați afară din Rai, că nu suntem dați afară din Biserică. Și cu adevărat vom deveni mădulare vii și vom regăsi conștiința aceea că Biserica este adunarea acestor frați care vin și se judecă realist cu Dumnezeu, zicând: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei sufletului meu!", și cum a zis Petru: "Ieși de la mine, Doamne, că sunt păcătos!". Dar dacă Tu mă îndemni, Doamne, dacă Tu îmi spui: "Fă aceasta și vei fi viu!", dacă la Liturghie zicem "Apropiați-vă!" eu cred că preoții noștri și arhiereii nu se joacă de-a cuvintele.

Este lucrul pe care-l socotesc cel mai important și pentru aceasta mi-am permis să vă vorbesc atât de franc - cum vorbesc de obicei, de fapt - aceasta o fac și acolo unde sunt rânduit să fiu. Sper că, dacă nu v-am scos din ceață, măcar să nu fi îndesit ceața în care vă aflați și dacă este o rază de lumină în această ceață, m-aș bucura foarte mult.