4 feb. 2011

Cum putem să Îl păstrăm pe Dumnezeu cu noi

Sfinții Părinți ai Bisericii, cei cu care, sigur, a fost și este Hristos, ne învață cum putem să Îl păstrăm pe Dumnezeu cu noi. Prin 3 lucrări de care nu trebuie să ne despărțim: citirea Sfintei Scripturi, Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos și pomenirea numelui Domnului.

1. Citirea Sfintei Scripturi ne ține mintea legată de Dumnezeu, pentru că acolo nu sunt cuvinte obișnuite, sunt cuvinte însuflate de Duhul Sfânt și dacă acest cuvânt se lipește de mintea noastră (și ne amintim de el și cugetăm la el), el devine o sabie care – după cuvântul Sfântului Pavel – taie toate gândurile cele necurate ce ne dau târcoale. În Biblie nu căutăm doar informații despre Dumnezeu, ci ea ne formează, ne oferă un mod de a gândi: cu Dumnezeu și în Dumnezeu.

2. Împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos este centrul vieții Bisericii de la începuturile ei. Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema! (Psalm 115, 3-4). Cel mai mare mod prin care îmi pot arăta mulțumirea (= euharistia, în limba greacă) în fața lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale este a mă pregăti pentru împărtășire. Postul, rugăciunea și Sfânta Taină a Spovedaniei (Mărturisirii) sunt mijloacele prin care ne curățim – pe cât este omenește cu putință – pentru primirea lui Hristos înlăuntrul nostru. Și El venind putem rosti cu adevărat: Cu noi este Dumnezeu!

3. Pomenirea numelui Domnului Îl aduce în fiecare situație – tristă sau fericită - a vieții noastre. Pe toate I le punem înainte atunci când ceva ni se întâmplă și, din credința că El îngăduie ca toate acestea să ni se întâmple, ne dobândim liniștea. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul/păcătoasa! sau Doamne miluiește-mă! sau un simplu: Doamne! spus cu toată inima Îl cheamă pe Hristos în viața noastră și El rămâne.

Prin acestea trei se întrupează Hristos și în viața noastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu