Sfântul Ignatie Teoforul (Purtătorul de Dumnezeu) este considerat ca fiind "unul din caracterele cele mai originale ale Bisericii primare". Toate informatiile despre el provin din cele "sapte scrisori" autentice ale sale (certificate de Irineu, Origen, Eusebiu si Ieronim). Ne este descris pe larg, in trasaturi de foc, ceea ce a facut ca numele sau de Ignatie sa fie derivat din cuvantul latin "ignis" (foc). In toate formulele de adresare din introducerile celor sapte scrisori, el se numeste "Teoforul". Sfantul Ignatie a fost al treilea episcop al Antiohiei (daca Petru a fost primul) sau al doilea (daca Evodiu a fost primul). Martiriul Sfantului Ignatie este un lucru cert, el fiind condamnat sa fie sfasiat de fiare si, de la Antiohia la Roma, a mers sub escorta a 10 soldati - numiti de el "leoparzi" (Romani, V, 1). Spre Roma, a mers parte pe mare, parte pe uscat (prin Asia Mica si prin Europa).
Cu ocazia acestui drum si-a redactat si scrisorile sale. S-a oprit la Smirna, unde a fost oaspetele Sfantului Policarp si unde a primit delegatiile si episcopii Bisericilor din Efes, Magnesia (pe Meandur si Tralli) carora, la despartire, le-a dat o scrisoare de multumire si de sfaturi adresate comunitatilor lor. Tot de aici, el scrie si crestinilor din Roma, pentru a-i ruga sa nu intervina la autoritati spre a-1 salva de la moarte. La Troada afla vestea fericita a incetarii persecutiei in Biserica Antiohiei; tot de aici trimitand scrisori crestinilor din Filadelfia, celor din Smirna si lui Policarp insusi. A traversat apoi Macedonia (pe via Ignatia), pana la Dyrrachium (Durazzo), trecand pnn Filipi si Tesalonic. Filipenii l-au primit cu multa dragoste, scriind antiohienilor prin Sfantul Policarp si rugandu-l pe acesta sa le trimita scrisorile Sfantului Ignatie, pe care le avea. Aceasta cerere a provocat scrisoarea Sfantului Policarp catre filipeni.
Dupa relatarea antiohiana, Sfantul Ignatie a suferit moartea prin fiare (animale) in amfiteatru, catre sfarsitul spectacolelor date de Traian in cinstea victoriei acestuia impotriva dacilor (apectacolele tinand un an - 107). Din trupul sau n-au ramas decat oasele cele mai tari, pe care crestinii, ridicandu-le, le-au dus in Antiohia, unde ele au primit inca de la inceput un adevarat cult.
Biserica ortodoxa praznuieste pe Sfantul Ignatie la 20 decembrie, iar cea catolica la 1 februarie.
Opera
Sfantului Ignatie i s-au atribuit mai multe opere decat a scris aceste in realitate.
Autentice sunt numai cele sapte scrisori adresate:
1. efesenilor
2. magnesienilor
3. trallienilor
4. romanilor
5. filadelfienilor
6. smirnenilor
7. Sfantului Policarp.
Autenticitatea acestor opere e garantata de scrisoarea Sfantului Policarp catre filipeni, de Eusebiu si de Ieronim.
http://www.crestinortodox.ro/
Mistica martiriului
Osandit sa fie sfasiat de fiare, Ignatie face o ucenicie aspra: pazitorii lui se poarta asemenea leoparzilor (Catre Romani V, 1)! Prada acestei suferinte continue, Ignatie nu mai nazuieste decat si mai fierbinte la consumarea martiriului. Scriindu-le romanilor, le interzice sa intervina in favoarea lui pentru a-l scapa de coltii fiarelor (Rom. IV). Unii termeni pot duce cu gandul la o desconsiderare a vietii prezente si la dispret pentru materie. Astfel, cativa comentatori s-au gandit la o infiltrare de idei gnostice: „Dorinta mea pamanteasca a fost rastignita si nu mai salasluieste in mine foc sa iubesc materia, ci se afla in mine o apa vie care murmura inlauntru-mi: «Vino catre Tatal!»" (Rom. VII, 2).
Aluziile evidente la invatatura Evangheliei a patra (vezi In 4, 10; 7, 38; 14) arata cu prisosinta ca Ignatie nu se situeaza pe taramul teoretic al unei doctrine despre duh si materie, ci pe planul eminamente personal al intalnirii cu Iisus Hristos. Problema lui Ignatie este de a deveni "paine curata a lui Hristos", de a fi cu adevarat ucenic al lui Hristos, alaturandu-se acestuia dincolo de moarte (Rom. IV, 2-3). Elementul cel mai remarcabil este legatura dintre autenticitatea celebrarii euharistice si realismul unirii cu Hristos. Se poate spune ca Ignatie a trait atat de intens taina painii si a potirului euharistice, incat vrea sa se alature lui Hristos participand la jertfa Sa. Leac al nemuririi (Catre Efeseni XX, 2), Euharistia nu dispretuieste existenta de aici, ci permite ca, in viata noastra de zi cu zi, sa ne alaturam prin Hristos, intr-o impreuna-praznuire, Unului Dumnezeu manifestat prin Fiul Sau Iisus Hristos (Magn. VIII, 2).
Nu este uluitor sa constatam ca unele dintre temele esentiale ale disputei din Antiohia se gasesc dezvoltate si actualizate la Ignatie? Este dovada ca lectia lui Pavel a dat roade. Gloria lui Ignatie consta in a fi asociat intr-o invatatura aflata sub semnul experientei sale traditiile venite de la Pavel si cele ale lui Ioan. Punand la socoteala si Evanghelia dupa Matei, care a cunoscut o atat de larga raspandire in Biserica veche, constatam astfel ca Antiohia a fost unul din creuzetele in care s-a faurit dogma de credinta universala.
Edouard Cothenet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu