„Cu gandul la multi tineri din vremea noastra care asteapta totul pe de-a gata, consemnez, în traducere si adaptare, o splendida istorioara primita prin internet de la niste prieteni din Michigan:
Un om a avut curiozitatea sa vada cum un fluture, de abia metamorfozat din crisalida, se caznea sa-si iasa din gogoasa printr-o deschizatura mica.
Timp de cateva ore nu s-a intamplat nimic. Atunci omul, din bunatate, a luat o foarfeca si a largit deschizatura, prin care fluturele a iesit cu usurinta. Omul a vrut sa-l vada si zburand, dar a trebuit sa constate ca noua fiinta nu va putea niciodata sa zboare si ca-si va petrece tot restul vietii tarandu-se prin preajma. Si a înteles un fapt esential: Dumnezeu anume îi randuise fluturelui o deschizatura mica, pentru ca, prin eforturile lui prelungite de a o largi, sevele din trup sa fie împinse în aripi spre a le maturiza si a le face apte de zbor. Si iata cum, oferind totul pe de-a gata, bunatatea neînteleapta creeaza un handicap-at. Si a zis omul:
Am cerut de la Dumnezeu putere, si El mi-a dat obstacole peste care sa trec. I-am cerut pricepere, si El mi-a dat probleme pe care sa le rezolv. I-am cerut iubire, iar El mi-a dat semeni nevoiasi pe care sa-i ajut. Nu mi-a dat Dumnezeu nimic din ce-am vrut, dar mi-a dat tot ce mi-a trebuit.”
Valeriu Anania - File de jurnal, pag. 264 - din „Rotonda plopilor aprinsi. De dincolo de ape”, editura Polirom, 2009.
