Părintele Arsenie Papacioc

"Dacă te temi de moarte, nu poţi apăra şi nu poţi să dai cuvînt bun. Trebuie să trăim cu conştiinţa morţii; nu putem ocoli moartea şi toată viaţa ne pregătim pentru ea. Dar dincolo de moarte ne aşteaptă fericirea veşnică, dacă îl urmăm pe Hristos. Aşadar, orice preot, ca şi orice creştin, trebuie să mărturisească Adevărul cu orice preţ. Căci, pînă la urmă, nici nu avem ce pierde. În cel mai rău caz ne omoară, dar pentru asta nu trebuie să ne îndulcim poziţia. Sînt duhovnici buni la noi, însă e nevoie de eroism să împlineşti cunoştinţele."

Plângerea lui Adam – de Sfântul Siluan Athonitul (fragment)

“Adam, parintele intregii lumi, a cunoscut in rai dulceata iubirii lui Dumnezeu si de aceea, atunci cand pentru pacat a fost izgonit din rai si a pierdut iubirea lui Dumnezeu, a suferit amarnic si cu geamat mare suspina in toata pustia. Sufletul lui era chinuit de un gand: “Am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc“. Nu-i parea rau atat de rai si de frumusetea lui, cat de faptul de a fi pierdut iubirea lui Dumnezeu, care in fiece clipa si nesaturat atrage sufletul spre Dumnezeu.

Asa tot sufletul care a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, dar mai apoi a pierdut harul, face experienta chinului lui Adam. Sufletul e bolnav si ii pare tare rau atunci cand intristeaza pe Domnul Cel Preaiubit.

Adam tanjea pe pamant si suspina cu amar, si pamantul nu-i mai era drag. Suspina dupa Dumnezeu si graia:

“Sufletul meu tanjeste dupa Domnul si Il caut cu lacrimi. Cum sa nu-L caut? Cand eram cu El, sufletul meu era vesel si linistit, si vrajmasul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rau a pus stapanire pe mine, si el tulbura si chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tanjeste dupa Domnul pana la moarte; duhul meu se avanta spre Dumnezeu si nimic de pe pamant nu ma poate veseli, si sufletul meu nu vrea sa se mangaie cu nimic, ci vrea sa vada din nou pe Domnul si sa se sature de El. Nu-L pot uita nici macar pentru un singur minut si sufletul meu se chinuie dupa El, si de multimea intristarii plang cu suspine:

Miluieste-ma, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea cazuta!“

Asa hohotea Adam si lacrimile lui curgeau de pe fata lui pe piept si pe pamant, si toata pustia rasuna de gemetele lui; dobitoacele si pasarile taceau lovite de durere si plangeau, iar Adam hohotea, caci pentru pacatul sau toate au pierdut pacea si iubirea.

Mare a fost intristarea lui Adam dupa izgonirea din rai, dar cand a vazut pe fiul sau, Abel, omorat de fratele sau, Cain, intristarea lui s-a facut si mai mare, si cu sufletul chinuit de durere hohotea si gandea: “Noroade vor iesi si se vor inmulti din mine si toate vor suferi si vor trai in dusmanie si oamenii se vor ucide unii pe altii”. Si aceasta intristare a lui era mare, ca marea, si o poate intelege numai cel al carui suflet a cunoscut pe Domnul si stie cat de mult El ne iubeste.

Si eu am pierdut harul si strig impreuna cu Adam:

“Milostiv fii mie, Doamne! Da-mi duh de smerenie si iubire.”

O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te cauta neincetat, ziua si noaptea, si striga:

“Tanjesc dupa Tine, Doamne, si cu lacrimi Te caut.

Cum sa nu Te caut? Tu mi-ai dat sa Te cunosc prin Duhul Sfant, si aceasta cunoastere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu sa Te caute cu lacrimi.“

Adam plangea:

“Nu-mi mai este draga pustia. Nu-mi mai sunt dragi muntii cei inalti, nici campiile, nici codrii, nici cantecul pasarilor; nimic nu-mi mai este drag. Sufletul meu e intr-o mare mahnire pentru ca am intristat pe Dumnezeu. Si daca Domnul m-ar aseza din nou in rai, chiar si acolo as suferi si as plange pentru ca am intristat pe Dumnezeu pe Care Il iubesc.”

Dupa izgonirea din rai, Adam s-a imbolnavit cu sufletul si de intristare a varsat multe lacrimi. Tot asa, orice suflet care a cunoscut pe Domnul tanjeste dupa El si spune:

“Unde esti Tu, Doamne? Unde esti Tu, Lumina mea?

De ce Ti-ai ascuns fata Ta de la mine? De multa vreme sufletul meu nu Te mai vede si tanjeste dupa Tine si Te cauta cu lacrimi.“

“Unde e Domnul meu? De ce nu-L mai vad in sufletul meu? Ce-L impiedica sa vieze in mine? Iata ce: nu este in mine smerenia lui Hristos si iubirea de vrajmasi.”

Dumnezeu este iubire nesaturata si cu neputinta de descris.

Adam mergea pe pamant si de multele sale suferinte plangea din inima, dar cu mintea se gandea la Dumnezeu; si cand trupul lui era neputincios si nu mai putea varsa lacrimi, chiar si atunci duhul lui ardea dupa Dumnezeu, pentru ca nu putea uita raiul si frumusetea lui; dar, mai mult decat orice, Adam iubea pe Dumnezeu si insasi aceasta iubire il atragea cu putere spre El.

“O, Adame, scriu despre tine, dar tu vezi: mintea mea slaba nu poate intelege cum tanjeai dupa Dumnezeu si cum purtai osteneala pocaintei.

O, Adame, tu vezi ca eu, copilul tau, ma chinui pe pamant; mic este focul in mine si iubirea de-abia nu se stinge.

O, Adame, canta-ne cantarea Domnului, ca sufletul meu sa se veseleasca in Domnul si sa se lupte sa-L laude si sa-L slaveasca cum Il lauda in ceruri heruvimii si serafimii si cum toate cinurile ceresti ale Ingerilor Ii canta cantarea intre it -sfanta!

O, Adame, parintele nostru, canta-ne cantarea Domnului, ca tot pamantul sa te auda si toti fiii tai sa-si inalte mintea spre Dumnezeu si sa se bucure de rasunetul cantarii ceresti si sa uite amaraciunile lor pe pamant!”

Duhul Sfant e iubire si dulceata sufletului, mintii si trupului. Si cine a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, acela ziua si noaptea se avanta nesaturat spre Dumnezeul Cel Viu, pentru ca iubirea lui Dumnezeu e foarte dulce. Dar cand sufletul pierde harul, atunci cauta din nou cu lacrimi pe Duhul Sfant.

Dar cine n-a cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfant, acela nu-L poate cauta cu lacrimi, si sufletul lui e neincetat framantat de patimi; mintea lui e ocupata cu ganduri pamantesti si nu poate ajunge la vedere [contemplare], nici sa cunoasca pe Iisus Hristos, Care este cunoscut prin Duhul Sfant. (…)


Adam pierduse raiul pamantesc si il cauta plangand:

“Raiul meu, raiul meu, raiul meu minunat!” Dar prin iubirea Sa, Domnul i-a dat pe cruce un alt rai, mai bun decat cel dintai, in ceruri, unde e Lumina Sfintei Treimi.

Ce vom da in schimb Domnului pentru iubirea Lui fata de noi?“.

Repetabila povară

de Adrian Păunescu

Cine are parinti, pe pamânt nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi îmbatrânind ne e dor de parinti.

Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atâtia copii si de-atât nenoroc
Niste cruci, înca vii, respirând tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.

Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Câta munca în plus, si ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
Eu îi stiu si îi simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamâni
Fii batrâni ce suntem, cu parintii batrâni
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi în casele lor...
Între ei si copii e-o prasila de câini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are parinti, pe pamânt nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însa pentru potop, înca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dânsii copii?
Pe pamântul de cruci, numai om sa nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orasel, într-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.

Cine are parinti, înca nu e pierdut,
Cine are parinti are înca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pâna-aci,
Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, când n-ai ce sa-i mai rogi,
Si în genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
Te întreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara îi simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.
Iar când vom începe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curând,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce înca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduita de plâns.

Despre ascultare

interviu cu Pãrintele Teofil realizat de Sabin Vodã

Ascultarea este o virtute care are în vedere porunca lui Dumnezeu.

Ascultarea urmeazã totdeauna dupã poruncã, urmeazã totdeauna dupã o îndrumare, deci ascultarea e determinatã de ceea ce vrea Dumnezeu când e vorba de raportarea sufletului omului la Dumnezeu. Atunci e vorba si de o poruncã, de un îndemn, de un sfat, de o îndrumare pe care o dã Dumnezeu, iar ascultarea e conformarea cu ceea ce vrea Dumnezeu.
Deci ascultarea urmeazã totdeauna dupã o poruncã, totdeauna dupã îndemn, totdeauna dupã sfat si în cazul în care nu se tine seama de acestea, atunci cel care nu tine seama de acestea nu este în ascultare ci în neascultare, în neluare aminte fatã de ceea ce i se cere.

.....................................................

http://biserica.org/Publicatii/1995/NoI/10_index.html

O mamica are nevoie imediata de ajutorul nostru

Ajutati-ne sa o ajutam pe Gabi!

http://pentrugabi.blogspot.com/

...primit pe e-mail. Dumnezeu sa o ajute pe Gabriela sa se vindece!

”Gabriela este prietena noastra. Ea are 29 de ani si trei baieti. Luca si Matei sunt gemenii, bruneti,neastamparati ca mai toti baietii de 5 ani. Ioan, cel mai mic este blond si are o inclinatie speciala pentru masinutele rosii.
Cand o intrebi cum ii cheama Gabriela iti raspunde: ‘din cei patru apostoli lipseste Marcu’. Si rade.

Sotul Gabrielei, Cosmin Neamtu, a terminat Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.

Anul acesta voiau sa plece la mare. La sfarsitul lunii iulie. De asta iarna pe Gabriela o durea un picior si cum durerea devenise sacaitoare s-a hotarat sa mearga la doctor.

La sectia Ortopedie- Traumatologie a Spitalului Militar din Bucuresti Gabrielei i s-a facut o punctie- biopsie la nivelul soldului care devenise atat de dureros incat nu mai putea dormi. De altfel, cu greu fura 2-3 ore de somn pe noapte.
Rezultatul anatomopatologic: osteosarcom condroblastic. Respectiv cancer al osului.

Pentru a se putea trata REPEDE SI EFICIENT Gabriela trebuie sa ajunga in strainatate. Va fi necesar sa i se amputeze soldul apoi sa i se reconstruiasca. Inainte de operatie va urma tratament citostatic. In Romania nu exista o banca de masa osoasa, absolut necesara pentru reconstructia soldului. Suma necesara este de aproximativ 30.000 euro, pe care daca am fi avut-o azi ar fi fost bine sa fie deja operata.

Va rugam sa o ajutati pe Gabriela sa ii vada mari pe cei trei copii ai ei! Pomeniti-o in rugaciunile voastre,iar pe cei care puteti, va rugam sa faceti o cat de mica donatie in conturile afisate.

Neamţu Gabriela
1) cont in eur RO98 RNCB 0092 0771 4882 0002
deschis la BCR sucursala UNIVERSITATE , Bucuresti
2) cont in ron RO28 RNCB 0092 0771 4882 0001
deschis la BCR sucursala UNIVERSITATE, Bucuresti

Daca 2600 de oameni ar da cate 50 Ron suma ar fi acoperita… daca ar da cate 10 ron 13000 de oameni… calcule ale unor oameni care isi iubesc prietena si care spera…

Bineinteles ca de un mare ajutor puteti fi daca veti difuza acest mail la cat mai multe persoane, in speranta ca suma necesara se va strange cat mai repede. Orice suma contezeaza, oricat de mica! oricat… ajutati-ne! Si ajutati-ne repede! Suntem contra cronometru…



Cu multumiri
Dr. Lavinia-Olivia NIŢOIU
Medic rezident Medicina de Familie,
Medic specialist Medicina de Laborator
0763 563 693

Dr. Nicoleta ENACHE
Medic specialist Medicina de Familie
0722 650 412

PS: pentru orice intrebari, nelamuiri nu ezitati sa ne contactati.”

http://pilde31.ning.com/forum/topics/cafelutaceaiul-lunii-iulie?x=1&id=5100932%3ATopic%3A123275&page=28#comments

Femeia, în viziunea părintelui Arsenie Papacioc

„Femeia care e bună, nimic nu-i mai bun!”

Am cununat odată pe cineva, şi când am ajuns la citirea din apostol unde citeţul spune: “iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpânit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viaţa ei. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la cuvânt, şi i-am spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, când poţi să judeci - pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci - nişte lucruri pentru viitor, până la sfârşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii.

Credeţi dumneavoastră că acest mare meşter, Dumnezeu, când a creat omul, şi pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente şi posibilităţi extraordinare?! Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor.
Există un instinct în noi. Odată, mă găseam la Timişoara. Nu eram călugăr, nici la mânăstire nu eram, dar mă gândeam la asta. Un student la politehnică se îndrăgostise de o studentă foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. N-o cunoşteam, că nu putea să pătrundă oricine până la mine, dar el o iubea… Am cunoscut-o apoi. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâtă. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia - adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii.
Cum vi se pare, preacuvioase, după experienţa aceasta foarte lungă atitudinea faţă de femeie, în general, sau în relaţia dintre bărbat şi femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ?
În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar, spre îndurerarea momentului istoric în care ne aflăm, există şi foarte multe cazuri când femeile abia îşi mai suferă bărbaţii: sunt beţivi, chiar necredincioşi. Au rămas în ateismul anilor trecuţi şi femeile se luptă din răsputeri să-i aducă şi pe ei la credinţă, dar e foarte greu. Cu unii se poate, dar alţii spun: “Iar te rogi, iar te închini? Ce, te-ai pocăit?” Sunt şi cazuri din acestea, dar sunt şi foarte multe familii în care există întelegere duhovnicească. Însă te fură şi treburile. De aceea noi, ca duhovnici şi preoţi, în general, îi sfătuim pe cei care nu au timp pentru rugăciunea de tipic, pentru că se scoală de noapte cu treburi, să aibă o stare de rugăciune acolo unde se găsesc. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăresti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gând: “Doamne miluieşte”? Să poţi să intri apoi în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.

Nu există „jumătatea mea”

Credeti că fiecare om are o jumătate a lui?
Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră ati văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întâi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.

„Să preţuiţi femeia”

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întâi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvârşită îl face să muncească, să câştige războaiele, să-şi rezolve problemele.
Să ştiti că femeia nu gândeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.

/sfaturiortodoxe.ro/


http://logos.md/2009/11/24/femeia-in-viziunea-parintelui-arsenie-papacioc/

DE SĂRBĂTOARE

de Elena Drăniceriu,
Parohia Nașterea Maicii Domnului – Roma II

E zi de sărbătoare a portului românesc,
În Italia românii spre Episcopie pornesc,
Îmbrăcați în ii pe care râuri de flori înfloresc,
Ce par poienile montane ce în tăcere se-nsoțesc.
Pe altițe, crini și trandafiri răsar,
Pe cămașă cresc brazi și frunze de stejar,
Si-n inimile emoționate e foc și jar,
Că mi-i costumul de la străbunicul sau străbunica, dar.
Și marama-i borangic vechi de peste 100 de ani,
Iar vâlnicul aș spune că-i de când acei romani,
Veniră să cucerească Dacia cu acea mână de șoimani,
Ce-n țărână, prin trădave, îi culcară mii de traiani.
Fir de aur și argint pe vâlnice și catrință,
Strălucesc ca-n rugăciuni a creștinilor credință,
Ce-n nopți lungi privegheau pentru a soților biruință,
Cosând, țesând, plângând, rugând pe Dumnezeu de mântuință.
Și acum Preasfințite Siluan,
Vă îndemnăm în costum vecui de oltean,
Vin roșu din beciurile Voievodului Ștefan,
Și-am mai pus Preasfințite într-un coș,
O pâine românească lângă vinul roș,
Slană ardelenească și prazul oltenesc,
Gata este Doamne prânzul românesc!
Tricolorul cântă în inima mea,
Unul e Treimea, Trei Provincii - ȚARA MEA –
Prescură de lumină învelită în azur,
Liturghie Sfântă-n al izvoarelor murmur,
Una e Treimea! Trei Provincii - ȚARA MEA –

Roma, 2 iulie 2011 – Cu ocazia Festivalului Portului Popular Românesc - Ediția a II-a

Povestea bunicului meu - de Leon Magdan

"Copil fiind, imi petreceam verile la tara, la bunici. Iar casa bunicilor, batraneasca si mica, era pentru mine cea mai primitoare si incapatoare casa din lume, caci aici se gaseau laolalta toate bucuriile copilariei: linistea si intelegerea dintre bunici, curatenia si ordinea din casa lor unde nici macar timpul nu se grabea, jucariile cele mai fantastice incropite din cateva nimicuri, mirosul imbietor al bucatelor gatite de bunica, mii si mii de mici bucurii care impreuna formeaza cea mai mare si mai intensa bucurie- copilaria. De fiecare data cand ploua, ne strangeam nepoteii in jurul bunicului si il rugam sa ne spuna o poveste, ori sa ne istoriseasca o intamplare de pe front...
Insa cel mai frumos lucru pe care bunicul ni l-a povestit a fost intr-o dupa-amiaza cand...
-Bunicule, ne mai spui o poveste? Te rugam frumos, haide!
-Daca ma rugati, fie. Va las pe voi sa alegeti: va spun Povestea printului neinvins, sau Legenda codrilor fara sfarsit, ori, daca vreti, va povestesc ce mi s-a intamplat cand m-a chemat Dumnezeu sa ma intalnesc cu El!
-Cum, bunicule, te-a chemat Dumnezeu? Cand? Si ce s-a intamplat? Hai, spune-ne, te rugam!
-Ei, mai usor, nazdravanilor, ca va spun tot, dar s-o luam cu binisorul si de la-nceput. Odata, cand eram mai tanar, am visat intr-o noapte ca stateam singur in fata casei si deodata o voce puternica m-a strigat. Ma uit in josul ulitei, nimeni, ma uit in susul ei, nici tipenie. Glasul acela puternic m-a strigat iar, si abia atunci am inteles ca vocea venea de sus, din cer. Era glasul lui Dumnezeu. Mi-a spus sa ma pregatesc pentru a doua zi si sa vin sa ma intalnesc cu El, caci ma asteapta.
-Unde, bunicule?
-Nu a mai apucat sa-mi spuna, ca de atata emotie si nerabdare m-am trezit din somn si visul s-a spulberat. Dar simteam ca nu e un vis oarecare, ci unul important pe care trebuia sa-l urmez. Asa ca dimineata m-am pregatit cum se cuvine pentru o asemenea intalnire: m-am spalat, mi-am facut rugaciunea si mi-am pus hainele cele mai bune. Dar cand am ajuns la poarta, incotro s-o iau? Oare unde ma astepta Dumnezeu? mi-am zis si am grabit pasii intr-acolo. Nu era nici duminica, nici vreo sarbatoare mai importanta, asa ca Biserica era zavorata. M-am asezat cuminte pe o bancuta din fata sfantului lacas si am asteptat cu rabdare. mi-am spus. Asa ca m-am hotarat sa astept cat va fi nevoie. Si cum stateam asa si ma gandeam la cat de norocos sunt sa fiu chemat chiar de Dumnezeu, aud deodata in spatele meu un planset de copil. Ma intorc si, ce sa vezi!, un baiat de prin sat, inalt de-o schioapa, dar neastamparat ca frunza plopului, venea pe drum cu un genunchi zdrelit si oracaia cat il tinea gura de ziceai ca-i sfarsitul lumii.
-Ce-ai patit, mai prichindocea?
-Aoleu, nene, incepu el printre lacrimi si suspine, am alergat la vale si nu stiu cum, da` m-am impiedicat si uite ce rana am la picior si aoleu, ce ma mai doare...!
- Stai, mai viteazule, ca nu mori tu dintr-atata!
Si l-am luat cu vorba buna, am scos apa de la fantana din curtea Bisericii, i-am spalat rana si i-am legat bine piciorul cu batista alba si curata pe care o aveam la mine. Prichindelul s-a inveselit, mi-a multumit, si a zbughit-o apoi la joaca de-i sfaraiau calcaiele. M-am intors pe bancuta si m-am asezat linistit, sa-L astept pe Dumnezeu, caci onoare mai mare ca asta nici ca se poate. Cum stateam eu asa, iaca trece pe drum parintele si, vazandu-ma in curtea Bisericii, imi striga:
-Tii, ce bine s-a nimerit sa vii tocmai azi, ca tare nevoie mai aveam de ajutorul dumitale.
-Cu placere, parinte, dar la ce?
-Pai, uite care e necazul: usa mare a Bisericii s-a subrezit si abia o mai pot deschide cand vin oamenii la slujba, mi-e si frica sa nu vina odata gramada peste lume. De mult voiam eu sa o repar si tare bine mi-ar prinde ajutorul dumitale, caci te stiu om harnic si priceput.
-Si uite-asa, din vorba-n vorba, ne apucaram de treaba. Mai cu priceperea noastra, mai cu mila Domnului, am vazut treaba sfarsita cu bine. Ti-era mai mare dragul sa deschizi acum usa mare a Bisericii si sa-i treci pragul. Asa ca am inceput sa facem si curat in biserica, sa fie totul primenit si primitor. Am batut bine covoarele, am facut curat in sfantul altar si, in cateva ceasul, ti-era mai mare dragul sa treci pragul sfintei noastre Biserici. Parintele mi-a multumit, a inchis sfantul lacas si a plecat.
Trecuse deja de miezul zilei si dupa atata vreme si mai ales, dupa atata munca, ma cam razbise foamea. Am dat o fuga pana acasa si mi-am luat in graba cate ceva de-ale gurii: o paine proaspata, o bucata de branza buna si cateva mere si m-am grabit sa ma intorc in curtea Bisericii, caci Dumnezeu putea aparea oricand.
M-am asezat pe bancuta sa mananc, dar chiar atunci am zarit pe drum un calator ostenit. L-am intrebat de vrea sa isi traga sufletul o clipa langa mine si l-am invitat la masa. Omul mi-a multumit din suflet, caci caldura zilei si praful drumului il istovisera. A mancat cu placere si la plecare mi-a multumit frumos.
Iar stateam singur pe bancuta de lemn si asteptam. Incepea sa se insereze si, marturisesc, m-am cam speriat, caci nu intelegeam de ce intarzie atata Bunul Dumnezeu, caci El ma chemase la intalnire. Mi-ar fi fost drag sa ma vada Domnul asa cum venisem eu dimineata, vesel si cu hainele curate. Acum eram obosit si hainele mele se facusera totuna dupa curatenia din Biserica. Nici macar batista n-o mai aveam sa-mi sterg sudoarea de pe frunte...
Se intunecase de-a binelea cand, cu parere de rau, m-am hotarat sa ma intorc acasa, unde m-am culcat. Eram atat de trist...Dar, dragii mei, ce credeti ca s-a intamplat: am avut iarasi acelasi vis, in care Bunul Dumnezeu imi spunea ca ma mai asteapta si altadata sa ma intalnesc cu El.

Dar ce credeti ca mi-a raspuns Dumnezeu:
Uite-asa s-a intamplat, dragii mei, si incepand de atunci, am cautat sa ma intalnesc mereu cu Dumnezeu, in tot ce faceam, in orice lucru important sau marunt, facandu-le pe toate cu mult drag si intelegere, cu rabdare si bunatate. La orice pas in viata poti face ceva bine sau ceva rau, dar daca alegi calea cea buna in viata, Dumnezeu este cu tine. Asa ca aveti grija, caci Dumnezeu va asteapta in fiecare zi la intalnirea cu El. Chiar si copiii ca voi, cat ar fi de mici, pot face mult bine: sa nu minta, sa ii ajute pe perinti cum pot, sa nu se certe, sa invete bine si sa se roage, iar sufletul lor se va umple de bucurie si dragoste. Eu unul asa am trait toata viata mea, cautand sa ma intalnesc in fiecare zi cu Dumnezeu, si asa sa faceti si voi, dragii bunicului!>>
Au trecut multi ani de atunci dar povestea bunicului o pastrez si acum in mintea mea, iar cand cineva imi cere ajutorul, incerc sa fiu si eu asemenea bunicului meu, sa fac totul cu bucurie si rabdare, caci nu se stie niciodata cand si unde ma intalnesc si eu cu Bunul Dumnezeu.”
(Leon Magdan)

http://sareaortodoxiei.ning.com/forum/topics/in-casa-bunicilor

http://www.sfintiiarhangheli.ro/sa-ne-vindecam-iertand

http://pilde31.ning.com/


Seminarul iertarii - o usa catre sufletul tau - o usa catre Dumnezeu!
Deschide-o si tu!

http://www.sfintiiarhangheli.ro/sa-ne-vindecam-iertand


Seminar Duhovnicesc "Să ne vindecăm iertând" - format pdf

Tot mai multe persoane apelează la noi pentru a afla soluţii la numeroasele şi dureroasele probleme pe care ni le ridică viaţa. După părerea noastră, soluţia nu poate fi găsită decât de fiecare persoană în parte în directă conlucrare cu Harul lui Dumnezeu. Sfânta Biserică are şi ne oferă mijloacele prin care dobândim Harul, iar nouă ne revine datoria de a învăţa să-l păstrăm şi să lucrăm cu el.

În acest sens, seminariile de formare organizate de Centrul nostru sunt ocazii de a dobândi sau perfecţiona asemenea abilităţi. Rezultatele obţinute până în prezent sunt, cu mila lui Dumnezeu, încurajatoare. Din păcate, atât spaţiul cât şi timpul nostru sunt limitate şi nu putem satisface cererile tuturor celor doritori.

Ca urmare, oferim, cu titlul de încercare, seminarul online "Iertarea se învaţă?". Răspunsul îl va da fiecare participant, după ce va parcurge sesiunile acestui seminar.

Poate participa oricine şi va beneficia cel care îşi va face "temele" cu toată seriozitatea.

Noi publicăm materialele necesare pentru fiecare sesiune iar cursanţii sunt rugaţi să ne trimită temele pe adresa: iertare@gmail.com. Prima temă primită va fi considerată înscriere la seminar. Fiecare temă va fi studiată şi practicată timp de o săptămână sau şi mai mult, dacă e nevoie.

Vă asigurăm de confidenţialitatea corespondenţei. Dacă aveţi reţineri, puteţi folosi un pseudonim. Pentru noi contează lucrarea lăuntrică.

Precizăm că învăţătura din suportul de curs nu ne aparţine. Noi doar am prelucrat şi adaptat diferite studii pe care le-am menţionat, atunci când au fost luate din surse semnate de autorii lor. De aceea vă recomandăm să mergeţi mai departe în devenirea dumneavoastră adăpându-vă direct de la aceste surse.

Suntem conştienţi de neajunsurile acestei metode "virtuale", dar Îl rugam pe Bunul Dumnezeu să lucreze şi în aceste condiţii. Nădejdea noastră este ca, în timp, să se formeze grupuri de suport în parohii pentru o comunicare vie şi faţă către faţă în jurul Părintelui sau a unui specialist din parohie. Cei doritori ne pot contacta pentru informare şi formare.

Până atunci, Îl rugăm pe Domnul să ne binecuvânteze lucrarea şi să lucreze cu fiecare cursant în parte aşa cum numai El ştie.

Şi nu uitaţi: Dumnezeu trebuie căutat acolo unde este El în Sfânta Sa Biserică: în Sfintele Taine, în Sfintele Slujbe, în Rugăciune, în inima noastră, în faptele bune făcute în Numele Lui!

Pacea şi bucuria Domnului cu noi cu toţi!

Maica Siluana

Pașii lui Dumnezeu

Un om, ajuns in rai, i-a cerut lui Dumnezeu sa-i descopere viata pe care a trait-o. Dumnezeu i-a infatisat-o ca si cand ea s-a desfasurat pe nisipul unei plaje. Omul a vazut ca in momentele de bucurie erau patru urme de pasi pe nisip, ale lui si ale lui Dumnezeu. Dar in clipele de suferinta, erau numai doua urme. Mahnit, omul i-a spus lui Dumnezeu: "De ce in momentele grele m-ai lasat singur?". Acesta i-a raspuns: "In clipele de suferinta erau doar urmele mele, pentru ca atunci te purtam pe brate".



http://www.crestinortodox.ro/pilde/pasii-dumnezeu-125294.html



sau... o altă variantă...

„Am avut un vis intr-o noapte...

Mergeam pe o plaja, iar Dumnezeu pasea alaturi de mine,

Pasii ni se imprimau pe nisip, lasand o urma dubla:

Una era a mea, cealalta a Lui.

Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri

Reprezentau o zi din viata mea...

M-am oprit ca sa privesc in urma

Si am revazut toti pasii care se pierdeau in departare.

Dar am observat ca in unele locuri, in loc de doua urme,

Nu mai era decat una singura...

Am revazut filmul vietii mele...

Ce surpriza!

Locurile in care nu se vedea decat o singura urma

Corespondeau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele:

Zile de neliniste si de rea-vointa,

Zile de egoism sau de proasta dispozitie,

Zile de incercari si de indoiala,

Zile de nesuportat,

Zile in care eu fusesem de nesuportat...

Si atunci, intorcandu-ma spre Domnul, am indraznit sa-i reprosez:

"Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele!

De ce nu ti-ai tinut promisiunea?

De ce m-ai lasat singur in cele mai grele momente din viata,

In zilele cand aveam cea mai mare nevoie de Tine?..."

Iar Domnul mi-a raspuns:

"Dragul meu, zilele pentru care n-ai vazut

Decat o singura urma de pasi pe nisip sunt zilele in care te-am purtat pe brate..."

Părintele Cleopa despre Sfânta Spovedanie

Articol preluat de aici: http://www.sinaxa.net/abc/page/176/

Una din marile datorii duhovnicești, atât ale monahilor cât și ale creștinilor este mărturisirea păcatelor.


Trebuie să știm mai întâi că toți greșim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alții mai puțin, și nimeni nu este fără de păcat.


Acest lucru ni-l arată Sfânta Scriptură care zice:
Toți multe greșim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm și adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca să ne ierte nouă păcatele și să ne curățească pe noi de toată întinăciunea și nedreptatea.

Dacă mi-am mărturisit cu căință păcatele cele trupești și cele sufletești și m-am spovedit curat, preotul, numai dacă a pus mâna pe cap și a zis rugăciunea de dezlegare, păcatele mele s-au ridicat.
Iar dacă nu m-am dus cu căință și cu pregătire cuvenită și n-am știut să mă mărturisesc curat să descopăr toate păcatele mele, să primesc canon pentru ele și să le părăsesc, pot să fac o mie de dezlegări la cel mai iscusit duhovnic că păcatul, otrava, a rămas tot în mine.

De aceea folosul, valoarea cea scumpă a Sfintei Spovedanii nu ține de preot, ci de mine. Eu, dacă mă duc cu toată sfințenia, cu toată convingerea în fața lui Dumnezeu – că, atunci când mă duc în fața preotului, înaintea lui Dumnezeu mă duc, că preotul este numai un martor – trebuie să-i spun toate păcatele mele.
Altfel crezi că în ziua judecății preotul poate să-ți ajute ceva, dacă n-ai spus drept?
Doamne ferește! Preotul n-a putut dezlega la spovedanie decât ce i-ai spus tu. Iar dacă tu ai avut
vreo rezervă și ai ținut vreun păcat nespus, toate păcatele le ai îndoite. Așa spun Sfinții Părinți, pentru că ai crezut că Dumnezeu nu știe ce ai făcut tu.

Iată condițiile pe care trebuie să le îndeplinească spovedania:
1. Spovedania trebuie să se facă înaintea duhovnicului
2. Spovedania trebuie să fie completă și să nu ascundă nimic din cele făptuite
3. Spovedania trebuie să fie făcuta de bună voie
4. Spovedania să fie făcuta cu umilință
5. Spovedania să nu fie prihănitoare ( să nu dăm vina pe alții, nici măcar pe diavoli )
6. Spovedania se cuvine să fie dreaptă ( să spui adevărul, fără rușine )
7. Spovedania să fie hotărâtoare ( să luăm hotărârea de a nu mai păcătui )

Când te duci la mărturisire cu părere de rău și cu căință și îți recunoști greșelile, îi spui preotului câte ții minte. Dar ca să ții minte și să faci o mărturisire întreagă, nu te duce cu ochii legați la preot, căci diavolul îți ia mintea și uiți. Cu o săptămână sau două înainte, stai liniștit într-o cameră ia-ți un caiet și scrie toate păcatele tale din copilărie, sau de la ultima spovedanie. [...]
Și atunci uite ce-i. Știi că nimic necurat nu va intra întru Împărăția cerurilor? De aceea, cel mai mare bine pe care poți să-l faci unui om sete acesta. Dacă vezi că s-a îmbolnăvit în casa la tine tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau băiatul sau fratele, care a slăbit de boală și se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare decât să-i aduci
preotul repede. Nu doctorul. Doctorul este un bolovan de pământ ca și tine! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Nu ați auzit în Evanghelie? Ce veți lega voi pe pământ, va fi legat și în ceruri și ce veți dezlega voi pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri!

Dacă ai reușit să-l spovedești curat înainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Când se duce la vămi, sufletul care a avut păcate, dacă le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfânt a șters tot de pe tabelele lor. Crapă, mor de ciudă diavoli: “Ia uită-te domnule! L-am avut în mână!” Duhul Sfânt i-a șters păcatele. Această putere le-a dat Dumnezeu preoților; că dacă nu dădea Dumnezeu această putere preoților, nimeni din oameni nu s-ar fi mântuit. Dar Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul, a știut cum să facă pentru a mântui lumea. Când a înviat Hristos le-a dat această putere Apostolilor. Ce le-a spus? A suflat asupra lor și a zis: Luați Duh Sfânt; cărora le veți ține păcatele, ținute vor fi și cărora le veți ierta, iertate vor fi, și orice veți dezlega voi pe pământ, va fi dezlegat și în cer…[...]
După o spovedanie curată, trebuie să primit un canon, pe care trebuie să-l ținem. Cel ce se spovedește are mare datorie de a-și face canonul dat pentru a scăpa de chinul cel veșnic al iadului. Vedem în Sfânta Scriptură că prin canon s-au curățit toți cei ce au păcătuit înaintea Domnului. Altfel, cel ce a primit canon și nu-l face, nu se poate curăți de lepra păcatului și nici sufletul său nu este slobozit din robia dracilor.
Este bine de știut că cel ce se pocăiește cu adevărat, nu numai că primește canonul dat de duhovnicul său, ci singur cere mai mult canon, Știind că ori aici vremelnic, ori dincolo veșnic, păcătoșii trebuie să-și facă canonul.( Ne vorbește Părintele Cleopa, volumul 2 )

Creștinul nu se laudă

O familie de credinciosi nu se ducea la culcare fara sa-I multumeasca Domnului. Intr-o seara, unul din copii a fost biruit de somn si a adormit inainte de a-si face rugaciunea.

Ceilalti copii i-au zis tatalui:

- Vezi tata, fratele nostru doarme, iar noi ne rugam.

Tatal le-a raspuns:

- Dragii mei, mai bine dormiti decat sa va mandriti cu rugaciunea.


sursa: http://www.sinaxa.net/abc/2011/06/cre%c8%99tinul-nu-se-lauda/